CA inițiază consultări publice asupra Metodologiei pentru evaluarea riscurilor de apariție a situațiilor dominante în formarea opiniei publice
Consiliul Audiovizualului (CA) anunță despre inițierea consultărilor publice asupra Metodologiei pentru evaluarea riscurilor de apariție a situațiilor dominante în formarea opiniei publice. Propunerile vor fi prezentate până pe 11 septembrie 2023.
Metodologia va oferi instrumente mai eficiente pentru evaluarea situației dominante în formarea opiniei publice a unei persoane fizice sau juridice, în cazul existenței unor indicii întemeiate privind depășirea limitei prevăzute de legislație a cotei de audiență, precum și a nerespectării regimului juridic al proprietății.
Astfel, în vederea prevenirii și excluderii situațiilor dominante în formarea opiniei publice, CA urmează să monitorizeze, să verifice și să limiteze orice acorduri (acțiuni coordonate) ale persoanelor fizice și juridice concurente din domeniul serviciilor media audiovizuale, care dețin în comun o situație dominantă pe piață, dacă acestea au sau pot avea drept rezultat limitarea concurenței, în temeiul unor indicatori de monitorizare, precum și de caracteristicile specifice ale domeniului audiovizualului.
Metodologia are la bază cadrul legal de reglementare a regimului juridic al proprietății în domeniul audiovizualului din Republica Moldova, cadrul internațional de reglementare în domeniul concentrării mass-media, practici de monitorizare a concentrării în mass-media la nivelul statelor membre ale Consiliului Europei.
Serviciul comunicare și relații externe