Reprezentanții CA în vizită de lucru la autoritatea de reglementare din Marea Britanie

Președinta Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu, vicepreședinta CA, Aneta Gonța, și reprezentanți ai aparatului instituției s-au aflat într-o vizită de lucru la autoritatea de reglementare și concurență din sfera audiovizuală, de telecomunicații și de servicii de poștă din Marea Britanie – Ofcom (Office of Communications). Întrevederile care au avut loc în zilele de 13 și 14 decembrie 2023, ca parte a suportului instituțional susținut de Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, au ținut de strategiile organizației britanice, cercetările efectuate de aceasta, domeniile de aplicare și influența lor în argumentarea și luarea deciziilor la nivel de subdiviziuni și cel instituțional. Temele de discuție au mai vizat politicile publice, activitatea de licențiere, modul de organizare a comunicării externe, monitorizarea programelor, inclusiv în perioada electorală, evaluarea petițiilor, cadrul legal, raportarea și relațiile cu autoritățile statului, precum și cu instituțiile de învațământ, organizațiile neguvernamentale și alte parți intersate, cât și organizarea personalului.