Decizii irevocabile în cauzele ”Moldova 1” și PSRM vs. Consiliul Audiovizualului

20.11.2024

Curtea Supremă de Justiție a menținut două hotărâri ale instanței de apel, acestea devenind definitive și irevocabile, în cauzele intentate de compania publică ”Teleradio-Moldova” și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) împotriva Consiliului Audiovizualului (CA).

 

La 11 noiembrie 2024, Curtea de Apel Chișinău a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de TRM. Postul public de televiziune a solicitat în instanță anularea Deciziei CA în partea constatării încălcărilor admise în ziua turul II de scrutin prezidențial, precum și în cea care prevedea sancționarea furnizorului cu amendă în mărime de 9 000 de lei pentru respectivele abateri.

 

În fapt, rezultatele Raportului cu privire la respectarea legislaţiei electorale în zilele de 02 şi 03 noiembrie 2024, atunci când agitaţia electorală este interzisă, au atestat că postul public ”Moldova 1” a difuzat, pe 03 noiembrie 2024, un interviu în direct cu analistul politic Vladimir Socor, în cadrul căruia s-au emis mai multe opinii pasibile de a fi agitație electorală. Tot în cadrul aceleiași emisiuni, invitatul din platou, Victor Juc, s-a pronunțat în privința celor 2 contracandidați, lansând mai multe afirmații în privința unuia dintre ei.

 

Examinând temeinicia pretențiilor înaintate de reclamant, instanța de judecată a decis că informațiile și opiniile consemnate în cadrul emisiunii enunțate au fost corect apreciate de către autoritatea de reglementare ca purtând caracter electoral, acestea fiind în măsură de a influenţa alegătorii la luarea deciziei cu privire la candidatul pe care să îl voteze, iar persoanele care nu s-au decis până în ziua votării pe cine să aleagă, la audierea acestor informaţii ar fi putut fi influențați în luarea deciziei finale.

 

La fel, în contextul turului II al alegerilor prezidențiale, Curtea de Apel Chișinău a respins ca neîntemeiată cererea depusă de PSRM împotriva CA, privind anularea Deciziei prin care i-au fost respinse contestațiile cu referire la activitatea postului public de televiziune ”Moldova 1” din ziua de 03 noiembrie.

 

Potrivit partidului politic vizat, în ziua turului II al prezidențialelor, ”Moldova 1” a difuzat două interviuri, cu interpreții Liova Bi-2 și Laima Vaikule, care ar fi diseminat mesaje implicit electorale și ar fi promovat un anumit candidat. Petentul a susținut că, prin aceste conținuturi, postul public de televiziune ar fi admis, contrar legii, agitația electorală în ziua alegerilor și, astfel, ar fi influențat rezultatul final al scrutinului în favoarea unuia dintre candidați.

 

Din analiza conținutului interviurilor la care a făcut trimitere reclamantul, instanța nu a fost constatat anumite declarații sau acțiuni ale interpreților Liova Bi-2 și Laima Vaikule, care ar intra sub incidența noțiunii de agitație electorală, prevăzută la art. 1 din Codul electoral. La fel, din conținutul acestora, nu a rezultat o recomandare clară de a susține un anumit concurent electoral, iar, în lipsa unui îndemn expres, acestea se pot încadra în categoria informărilor de interes general, fără a reprezenta o formă de agitație electorală propriu-zisă. Or, interviurile difuzate au avut un caracter general, iar din conținutul acestora nu s-au desprins apeluri, declaraţii, precum şi acţiuni de difuzare a informaţiei care au scopul de a-i determina pe alegători să îşi dea votul pentru unii sau pentru alţi concurenţi electorali.